Luni, la ora 17.05, în timp ce conducea un autoturism pe bdul George Enescu din municipiul Suceava, la o trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, un bărbat de 35 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, nu a acordat prioritate de trecere și a surprins o femeie de 31 de ani, din municipiul Suceava, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.În urma accidentului, femeia a suferit leziuni ușoare.Cu ocazia controlului documentelor autovehiculului implicat în accident, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație provizorie era expirată.Conducătorul auto și femeia de 31 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.