Comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu a așteptat câteva minute bune, sâmbătă seara, pentru a putea intra în curtea interioară a Cetății de Scaun a Sucevei, aceasta fiind închisă pe toată durata Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Corina Crețu a venit la Suceava pentru a inaugura lucrările de reabilitare și modernizare a Cetății de Scaun a Sucevei, însă în momentul în care a intrat în incinta monumentului istoric a constatat că o mare parte din spațiile reabilitate sunt închise. Și asta pentru că, așa cum au spus autoritățile sucevene, lipsa personalului a făcut imposibilă asigurarea pazei și protecției atât pentru turiști, cât și a instalațiilor montate în cetate prin intermediul proiectului european de reabilitare. Corina Crețu a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, de parlamentarii Ovidiu Donțu și Neculai Bereanu, dar și de directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, Ion Mareș, și de directorul acestei instituții, Emil Ursu, acesta din urmă venind special din concediu medical pentru acest moment. Momentele stânjenitoare au avut loc în momentul în care oficialitățile au ajuns în fața porții de la curtea interioară a cetății. În momentul respectiv s-a constatat faptul că nimeni dintre cei prezenți nu avea cheia de la poartă, astfel încât turul oficial pentru vizitarea cetății a fost întrerupt câteva minute bune până când cineva a găsit în cele din urmă cheia. Pe lângă oficialități s-au apropiat și numeroși turiști aflați la ora respectivă în Cetatea de Scaun a Sucevei, cu speranța că în cele din urmă vor reuși să vadă curtea interioară. Cu toate acestea, curtea interioară a fost deschisă doar pentru oficialități, care în cele din urmă au reușit să vadă toate zidurile reconstruite parțial ale Cetății de Scaun. Fără doar și poate punctul principal de atracție este capela Cetății de Scaun a Sucevei, care a fost reconstruită în totalitate și care urmează să fie amenajată în perioada următoare. Pe tot parcursul vizitei oficiale, la poarta curții interioare a stat un agent de pază, astfel încât nici un turist nu a putut să intre. Nici după finalul vizitei, când comisarul european a ieșit din curtea interioară, nu a mai fost permis accesul publicului, deși câteva zeci de turiști așteptau în speranța că vor putea vizita întreaga cetate. În ceea ce o privește pe Corina Crețu, aceasta nu a dorit să facă vreun comentariu cu privire la întreaga situație, ea vizitând în continuare Cetatea de Scaun și taberele ordinelor de cavaleri venite la ediția de anul acesta a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.