Tabără de pictură la Păltinoasa

Tabără de pictură la Păltinoasa
Tabără de pictură la Păltinoasa

Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa găzduiește, în intervalul 1 – 10 iulie a.c., o Tabără națională de pictură. Participanții, artiștii plastci Emil Ilegitim, Lenuța Ursu, Maria Lupu, Lili Popa (Iași), Florin Grosu (Botoșani), Anghel Vasile Siminiuc și tinerele talente Sabina Turculeț și Carla Olaru (Suceava), lucrează în raiul înverzit de pe malul pârâului Bucovăț.Acestei tabere, organizată de Asociația Eudemos și Casa Ignătescu, care se află la cea de-a II-a ediție, îi vor urma – până la sfârșitul lunii iulie a.c. – încă două tabere de creație: tradiționala Tabără de meșteri populari de la Păltinoasa (ajunsă la cea de-a XI-a ediție) și încă o tabără de pictură (la care vor participa zece artiști, având ca nucleu un grup de pictori de la Constanța). Pictorilor din tabăra de la Păltinoasa li se vor alătura, la sfârșitul acestei săptămâni, membrii Grupului artistic independent „Domino”, care-și vor instala atelierul de weekend în aceeași locație.

Recomandări

„Cu Hristos pe cărările vacanței” – Tabăra de vară din Vama, o sărbătoare a bucuriei, credinței și educației