Negocierile pentru preluarea a câțiva kilometri de rețea de transport a energiei termice, precum și a utilajelor de pompare a agentului termic către consumatorii din municipiul Suceava înaintează destul de greu.“Recent a avut loc a doua rundă de discuții între comisia mandatată de Consiliul Local și cea de la Termica, privind achiziționarea unor mijloace fixe necesare pentru activitatea de transport și distribuție a energiei termice. În urma vizitelor în teren am clarificat ceea ce ar trebui primăria să cumpere. Urmează ca pe 17 iunie să ne întâlnim din nou, dar până atunci așteptăm o ofertă de preț pentru bunurile pe care primăria este interesată să le achiziționeze pentru a întregi rețelele de transport și distribuție”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.Licitația pentru desemnarea unui nou operator de transport și distribuție a energiei termice va avea loc pe 29 iunie 2015.