Un bărbat de 35 ani, din județul Neamț, ce conducea o motocicletă pe DN 17B, în orașul Broșteni, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sensul opus de un bărbat de 67 ani, din localitate, după care a fost proiectat în afara părții carosabile. Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 14.00.În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului.În spatele bărbatului rănit circula un alt motociclist, în vârstă de 30 ani, tot din județul Neamț, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a derapat în partea dreaptă a părții carosabile, dar nu a suferit leziuni majore.„Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că cei doi motocicliști nu posedă permis de conducere corespunzător pentru a conduce motociclete”, se precizează în comunicatul poliției.