De vineri până duminică, în perioada 1-3 mai, sucevenii sunt așteptați la Iulius Mall Suceava la o nouă ediție a Târgului de Artă și Antichități, organizată în parteneriat cu Bucovinart. Parterul Iulius Mall va găzdui numeroși participanți din toate colțurile țării, care vor expune cele mai frumoase piese încărcate cu amintiri. Cei care doresc să își îmbogățească colecțiile de obiecte ancorate în trecut vor putea admira și cumpăra piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii, cărți, argintărie, ceasuri de colecție, numismatică, filatelie, porțelanuri și alte articole aparte. La Iulius Mall Suceava, sâmbătă este ziua dedicată distracției pentru copii. De la ora 16.00, în zona KidsLand, clovnul Bobo dă startul petrecerii. Invitați sunt toți copiii dornici să se amuze și să învețe lucruri noi. Alături de prietenii lor, copiii se vor bucura de farsele, jocurile, concursurile și surprizele pregătite de simpaticul personaj.