Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava a organizat, în pragul sărbătorilor pascale, la Casa de Tip Familial „Visătorii” din Fundu Moldovei, acțiunea “Dăruind vei dobândi”. Învățătoarea Cătălina Nicoleta Bejinariu, de la Școala Gimnazială Verești, împreună cu un grup de părinți inimoși din Suceava, a cumpărat produse de igienă personală, detergenți, alimente, dulciuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare totală de 1.615,5 lei, cadouri pe care le-a oferit copiilor din centrul „Visătorii”, cu prilejul sărbătorilor pascale. Acțiunea a fost sprijinită și de profesoara Mihaela Rusu, de la Școala Gimnazială din Bosanci, Dana Florescu, Emanuela Arganisciuc, familia Cornelia și Tiberiu Nichifor și de alte familii darnice. Acțiunea „Dăruind vei dobândi” a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc și de voluntarii Luka Răscol, Cosmin Munteanu, Alex Țibichi și Cosmin Bîrzu.