Constantin Mărgineanu și Traian Duminică și-au depus candidatura pentru șefia Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava. În fruntea instituției se află, din 2012, prof. Constantin Mărgineanu. În 2013 și 2014, acesta a fost reconfirmat pe funcție, fiind numit de Ministerul Educației cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui concurs. Mărgineanu a mai ocupat această funcție în perioada mai 2009 – octombrie 2009. De partea cealaltă, Traian Duminică este profesor metodist în cadrul acestei instituții.Acesta a fost director al CCD Suceava în perioadele iunie 2005 – mai 2009 și octombrie 2009 – septembrie 2012. Probele pentru ocuparea funcției de director al CCD Suceava se vor defășura în perioada 20 aprilie – 29 mai 2015, la sediul Ministerului Educației din București.