Bunuri de 20.000 de lei, furate din casele unui bărbat din Moara



Marți, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Moara au fost sesizați despre faptul că, în perioada 6-27 ianuarie 2015, persoane necunoscute au pătruns în două imobile aflate în aceeași curte, care aparțin unui localnic de 45 ani, și au sustras mai multe bunuri.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că ambele case, una veche și una construită recent, sunt nelocuite, proprietarul fiind plecat la muncă în străinătate, sens în care, prin forțarea unei ferestre și a ușilor de acces, persoane necunoscute au pătruns în interior, de unde au sustras electronice, scule electrice și alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 20.000 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări