Un tânăr în vârstă de 27 de ani, pieton, a fost accidentat de un autoturism în timp ce traversa strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava. Accidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 21.20, în zona unei treceri de pietoni, poliția nereușind să stabilească dacă impactul s-a produs pe locul marcat ori în afara acestuia. Poliția precizează că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Suceava, în timp ce pietonul este domiciliat în Botoșani. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că primul nu era băut însă pietonul avea o concentrație de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului, existând neconcordanțe în declarații, între persoanele implicate în eveniment, asupra locului producerii acestuia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.