Joi, polițiști suceveni, în colaborare cu cei din județul Botoșani, au făcut percheziții la domiciliile a trei tineri din județul vecin, suspectați că ar fi furat pe 21 martie o importantă cantitate de bijuterii și cinci ceasuri din casa primarului comunei Udești.Ancheta a fost derulată de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă și în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Botoșani. Cei trei suspecți bănuiți că au participat la furtul din locuința primarului Săvel Botezatu sunt toți din municipiul Botoșani și au 23, 26 și 29 de ani.Astfel, joi, polițiști din cadrul IPJ Suceava și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, cu sprijinul Poliției municipiului Botoșani, au efectuat trei percheziții domiciliare la adresele suspecților, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri care aparțin primarului comunei Udești.„Față de cei trei suspecți au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, urmând ca la 13.06.2014, să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Cei trei inculpați au fost introduși în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.Pe 21 martie, indivizi necunoscuți au spart locuința primarului Săvel Botezatu, furând din interior o casetă cu 400 de grame de bijuterii dar și cu cinci ceasuri de firmă. Prejudiciul total estimat este de aproximativ 40.000 de lei.