Detașamentul de pompieri Suceava, împreună Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi, a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Constantin N., din comuna Frătăuții Noi. Incendiul a fost anunțat la 112 în noaptea de joi spre vineri, la ora 0.31.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul depozitului de furaje, construcție din lemn, cu astereală din lemn, acoperită cu azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit și restul anexelor gospodărești.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:45.
Flăcările au afectat o parte dintr-o laterală a depozitului și acoperișul construcției pe o suprafață de 45 de metri pătrați. S-au degradat furaje, circa 500 kilograme porumb și 30 baloți de fân.
„Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui trăsnet”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și anexele gospodărești.






