Probleme

Redeschiderea Arenei Naționale, o problemă complicată

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat că, pentru moment, nu există o soluție de punere în funcțiune a Arenei Naționale nici în cazul în care acoperișul neavizat corespunzător nu ar fi folosit.
„Deocamdată, o soluție nu există. Domnii de la Pompieri spun că, dacă nu au acel agreement, nu pot să ia o decizie. Până atunci nu ne permitem (să punem în funcțiune Arena – n.r.)”, a spus Sava, la Digi24.
Întrebat dacă, totuși, Arena Națională ar putea fi folosită fără a pune în funcțiune acoperișul care nu are aviz, primarul a răspuns: „Nici în condițiile astea nu se poate folosi”.
Joi, DNA a anunțat că a deschis dosar penal cu privire la existența a două documente de avizare a acoperișului Arenei Naționale, documente ce au același număr de înregistrare și aceeași dată.
Primarul interimar a explicat că, în 2006, când Arena Națională a revenit Municipalității, „inițial a fost prevăzut un acoperiș fix”. „În timp, s-a dorit să se renunțe la acoperișul fix. Pentru acest acoperiș retractabil nu s-a obținut avizul de la pompieri”, a spus el.
„Fără acel aviz de la pompieri lucrurile s-au blocat”, a mai spus Sava, explicând că întreținerea Arenei Naționale costă municipalitatea 7 milioane de lei pe an.

Recomandări

Sucevenii pot vizita subunitățile de pompieri din județul Suceava, în cadrul programului „Ziua Porților Deschise”

Vehicul cu cherestea de pe piața neagră, oprit în toiul nopții. Cantitatea de lemn va impune o nouă confiscare de autovehicul

Vehicul cu cherestea de pe piața neagră, oprit în toiul nopții. Cantitatea de lemn va impune o nouă confiscare de autovehicul