Tenis de câmp

Meci de povestit nepoților în Cupa Monitorul



Meciul Nicolai Iliuț - Gelu Dănilă a avut o desfășurare fantastică
Meciul Nicolai Iliuț - Gelu Dănilă a avut o desfășurare fantastică

Joi s-au disputat 10 meciuri în Cupa Monitorul. Unul dintre acestea, însă, din cadrul Categoriei Elită +50, a fost cu adevărat de senzație. Astfel, rădăuțeanul Nicolai Iliuț a fost condus în setul decisiv cu scorul de 1-5 și 0-40 de către Gelu Dănilă, din Botoșani, însă a avut o revenire de extraordinară, a câștigat setul cu 7-5 și implicit meciul, spre uluirea celor prezenți.
Alte patru partide se află în programul de vineri al Cupei Monitorul.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate joi:

Ștefan Ungureanu – Andrei Pîțu Principală +40, Grupa E Baza Unirea 6-4, 6-4
Gelu Dănilă – Nicolai Iliuț Elită +50 Grupa B Baza Unirea 3-6, 6-4, 5-7
Silviu Mureșan – Mihai Ududec Elită +40, Grupa C Baza Unirea 6-4,6-3
Oliver Buzec – Luiza Robciuc Secundară +40, Grupa E Flora Ana 2-6, 1-6
Valentin Baciuc – Tudor Gherman Secundară +40, Grupa F Baza Unirea 6-1, 6-0
Ovidiu Hatnean – Iulian Semaca Principală +40, Grupa B Baza Unirea 6-2, 6-1
Costel Climinte – Tiberiu Nichifor Secundară +40, Grupa B Baza Unirea 1-6, 3-6

Programul de vineri:

Vineri, 03 iunie, ora 08.00 Ion Sveduneac – Niculai Bosancu Secundară +40, Grupa E Baza Unirea
Vineri, 03 iunie, ora 16.00 Răzvan Macovei – Toma Tătaru Secundară -40, Grupa C Baza Unirea
Vineri, 03 iunie, ora 16.00 Vasile Belciug – Victor Doboș Secundară +40, Grupa F Baza Unirea
Vineri, 03 iunie, ora 20.00 Mihai Macarie – Sorin Croitor Principală +50, Grupa D Baza Unirea
Șase jocuri sunt programate marți în Cupa Monitorul
Șase jocuri sunt programate marți în Cupa Monitorul


Recomandări