Tenis de câmp

O nouă zi plină de tenis în Cupa Monitorul



Cătălin Avasiloaie și Ovidiu Donțu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală
Cătălin Avasiloaie și Ovidiu Donțu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală

Cupa Monitorul își continuă parcursul de regularitate. Nu mai puțin de șase partide s-au jucat ieri în competiție, iar pentru astăzi sunt programate alte șapte.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate luni în Cupa Monitorul:

Cătălin Avasiloaie – Ovidiu Donțu Principală +50, Grupa A Baza Unirea 7-5, 6-1
Dan Lefter – Valentin Baciuc Principală +50, Grupa A Baza Unirea 6-2, 6-1
Alin Opincaru – Silviu Mureșan Elită +40, Grupa C Baza Unirea 6-1, 6-4
Codruț Popescu – Ștefan Ungureanu Principală -40, Grupa A Baza Unirea Amânat
Remus Frăsina – Șerban Șuiu Secundară -40, Grupa E Baza Unirea 6-4, 6-2
Ciprian Costan – Daniel Bujder Principală +40, Grupa E Baza Unirea 6-3, 6-3
Vlad Covrig – Adrian Lazarov Secundară -40, Grupa D Baza Unirea 6-3, 6-4

Programul de marți:

Marți, 24 mai, ora 08.30 Florin Dumbravă Popovici – Iuliu Buburuzan Elită +40, Grupa A Baza Unirea
Marți, 24 mai, ora 08.00 Lucian Pohoață – Andrei Iovu Elită -40, Grupa C Ana Flora
Marți, 24 mai, ora 08.00 Liviu Axinti – Ion Tcaciuc Principală +40, Grupa D Ana Flora
Marți, 24 mai, ora 10.00 Cornel Parasca – Victor Doboș Veterani +60, Grupa A Baza Unirea
Marți, 24 mai, ora 16.00 Feodor Parfenov – Ioan Șutu Principală +40, Grupa A Baza Unirea
Marti 24 mai, ora 18.00 Bogdan Grosu – Ionel Șuiu Elită, +40 Grupa A Baza Unirea
Marți, 24 mai, ora 18.00 Ovidiu Hatnean – Ovidiu Cimbru Principală +40, Grupa B Baza Unirea
Marți, 24 mai, ora 20.00 Alex Huțu – Adrian Toma Principală -40, Grupa A Baza Unirea
Sfârșit de săptămână activ în Cupa Monitorul
Sfârșit de săptămână activ în Cupa Monitorul


Recomandări

„Excursie de o Zi – Descoperă, Învață, Explorează!” Copiii din Vulturești pornesc într-o aventură educativă în județul Suceava