Multinations Youth Swimming Meet

Fălticeneanca Aissia Claudia Prisecariu, medaliată cu aur la o competiție de înot din Cipru



Locul 1 – 200 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu
Locul 1 – 200 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu

Limassol, al doilea oraș ca mărime din Cipru, cu o populație de aproximativ 240.000 de locuitori, a găzduit sâmbătă și duminică, 9 și 10 aprilie 2022, competiția de înot Multinations Youth Swimming Meet. Modernul bazin olimpic a primit vizita sportivilor din 15 țări, Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Finlanda, Grecia, Israel, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Elveția, Ucraina și Cipru. După zece urcări pe podium în prima zi, duminică, 10 aprilie, sportivii noștri au cucerit încă zece medalii în competiția din Cipru, delegația României formată din nouă înotători: Carol Cojocaru, Alex Constantinescu, Vlad Mihalache, Robert Badea, Darius Coman, Eliza Diamandescu, Aissia Prisecariu, Brigitta Vass și Ana Sibișeanu, și îndrumată de staff-ul tehnic: Yvonne Stoltz, Claudiu Radu, Bogdan Stroe – antrenori, Fabian Popa – maseur și Silviu Anastase – antrenor federal și șef delegație, întorcându-se acasă cu un total de 20 de medalii.
Prezentă în premieră în lotul național, fălticeneanca Aissia Claudia Prisecariu s-a numărat printre sportivii medaliați. Înotătoarea legitimată la Asociația Club Sportiv „Nada Florilor” din Fălticeni, unde se pregătește cu antrenorii Luis Lăcătuș, Andrei Pinticanu și Constantin Dănăilă, s-a întors acasă cu trei medalii. Sportiva de la clubul din orașul de pe Șomuz a câștigat locul 1 la proba de 200 metri spate feminin, cu un timp de 2 minute, 19 secunde 44 sutimi, alături de colegele ei Brigitta Vass, Eliza Diamandescu și Ana Maria Sibișeanu a obținut medalia de aur la 400 metri mixt echipe feminine (4:19.87) și a obținut Locul 2 – 100 m spate feminin (1:04.57).
Sportivii care au urcat pe podium la Limassol sâmbătă:
100 m liber masculin – Vlad Ștefan Mihalache – locul 3 (52.89);
200 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu – locul 1 (2:19.44);
200 m spate masculin – Alexandru Constantinescu – locul 2 (2:07.07);
400 m mixt feminin – Eliza Elena Diamandescu – locul 1 (4:51.17);
400 m mixt masculin – Robert Andrei Badea – locul 3 (4:39.17);
400 m mixt echipe feminin – România (Aissia Prisecariu, Brigitta Vass, Eliza Diamandescu, Ana Maria Sibișeanu) – locul 1 (4:19.87);
400 m liber feminin – Eliza Elena Diamandescu – locul 2 (4:22.54);
400 m liber masculin – Vlad Ștefan Mihalache – locul 2 (4:05.86);
100 m bras feminin – Brigitta Vass – locul 3 (1:11.70);
100 m bras masculin – Darius Ștefan Coman – locul 3 (1:06.24).
Sportivii care au urcat pe podium după probele disputate duminică:
800 m liber feminin: Eliza-Elena Diamandescu – locul 1 (8:57.80);
200 m bras feminin: Brigitta Vass – locul 1 (2:31.62);
100 m spate masculin: Alexandru Constantinescu – locul 2 (58.54);
100 m spate feminin: Aissia Claudia Prisecariu – locul 2 (1:04.57);
1.500 m liber masculin: Vlad Ștefan Mihalache – locul 2 (16:16.04);
200 m liber feminin: Ana-Maria Sibișeanu – locul 2 (2:05.08);
200 m liber masculin: Alexandru Constantinescu – locul 3 (1:55.64);
200 m mixt feminin: Eliza-Elena Diamandescu – locul 1 (2:21.03);
200 m mixt masculin: Carol Mihai Cojocaru – locul 2 (2:09.86);
400 m liber ștafetă masculin: România (Vlad Ștefan Mihalache, Robert Andrei Badea, Carol Mihai Cojocaru, Alexandru Constantinescu) – locul 3 (3:34.58).


Locul 1 – 400 m mixt echipe feminin – Romania
Locul 1 – 400 m mixt echipe feminin – Romania
Locul 2 – 100 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu
Locul 2 – 100 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu
Romania inot
Romania inot
Locul 1 – 200 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu
Locul 1 – 200 m spate feminin – Aissia Claudia Prisecariu


Recomandări