Formația secundă a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a repurtat a șasea victorie în play-off-ul pentru tineret al Diviziei A de handbal masculin. În runda cu numărul 9, tinerii jucători antrenați de Vasile Boca s-au impus categoric pe terenul celor de la CSM II Bacău, cu scorul de 46-31 (22-18). În urma acestui succes, „alb-albaștrii” și-au asigurat locul al doilea în clasament la finalul întrecerii.
În ultima etapă, sucevenii vor primi în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, din cartierul Obcini, vizita formației CSM II Focșani, vineri, cu începere de la ora 13.00.
Clasament