Tenis de câmp

Program intens de meciuri în Cupa Monitorul



Valentin Baciuc și Liviu Bolohan s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală
Valentin Baciuc și Liviu Bolohan s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală

Mihai Diaconița, debutant în Cupa Monitorul, a pierdut greu duelul cu Teodor Marcan, din cadrul Categoriei Secundară. Tot în trei seturi a fost decis și duelul de la Elită, dintre Cezar Ioja și Mihai Ududec. A fost o zi de joi cu meciuri multe și spectaculoase, încheiate cu victorii pentru Florin Popovici Dumbravă, Nicolae Iliuț, Liviu Bolohan, George Crăciunescu.
Alte opt partide se află în programul de astăzi.
Nu mai puțin de 250 de participanți se află pe tabloul de concurs al Cupei Monitorul 2021, care au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. Ediția din acest an cuprinde și o întrecere feminină, pentru a doua oară în istoria competiției.
Partidele ediției a XII-a a Cupei Monitorul, peste 900 la număr, se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Rezultate înregistrate joi în Cupa Monitorul:

Florin Popovici Dumbravă – Cezar Onciu E –40, Grupa A Baza Unirea 6-0, 6-1
Nicolae Iliuț – Niculai Bosancu V +60, Grupa B Ana Flora 6-2, 6-2
Vasile Vrânceanu – Iluță Cocriș V +65, Grupa A Baza Unirea 0-6, 0-6 retras din competiție
Liviu Bolohan – Valentin Baciuc P +50, Grupa E Baza Unirea 6-4, 6-2
Teodor Marcan – Mihai Diaconița S -40, Grupa E Baza Unirea 1-6, 7-6, 6-4
Mihai Ududec – Cezar Ioja E +40, Grupa C Baza Unirea 3-6, 7-5, 1-6
George Crăciunescu – Răzvan Savanciuc S -40, Grupa D Baza Unirea 6-2, 6-4
Alexandru Penișoară – Mădălina Chidinciuc S -40, Grupa D Baza Unirea 6-2, 1-2, întrerupt

Programu zilei de vineri:

Vineri, 21 mai, ora 10.00 Sandrinio Neagu – Răzvan Guzu P +40, Grupa C Flora Ana
Vineri, 21 mai, ora 10.00 Ilie Țebrean – Mihai Vieriu P + 50, Grupa B Baza Unirea
Vineri, 21 mai, ora 12.00 Ionuț Tcaciuc – Adrian Păvălean S -40, Grupa A Baza Unirea
Vineri, 21 mai, ora 14.00 Mihai Macarie – Vasile Apopei P + 50, Grupa A Baza Unirea
Vineri, 21 mai, ora 15.00 Oliver Buzec – Ionuț Țipirigan S+40, Grupa C Flora Ana
Vineri, 21 mai, ora 16.00 Ștefan Ungureanu – Silviu Mureșan E +40, Grupa A Baza Unirea
Vineri, 21 mai, ora 18.00 Răzvan Savanciuc – Bogdan Iovu S -40, Grupa D Baza Unirea
Vineri, 21 mai, ora 20.00 Alex Drăgănescu – Laurențiu Huțuleac S -40, Grupa C Baza Unirea


Recomandări