Fotbal internațional

Sebi Gheorghe a primit o nouă delegare în Champions League



Sebastian Gheorghe este delegat constant în competițiile europene
Sebastian Gheorghe este delegat constant în competițiile europene

Cea mai bine cotată brigadă de arbitri de fotbal din România, alcătuită din arădeanul Ovidiu Hațegan, suceveanul Sebastian Gheorghe și orădeanul Octavian Șovre, a fost desemnată de către UEFA să conducă meciul de marți, 8 decembrie, dintre Paris Saint Germain și İstanbul Bașakșehir.
Partida care va începe la ora 22:00 contează pentru grupa H din Champions League, din care mai dac parte Borussia Manchester United și RB Leipzig.
Este a șasea partidă consecutivă oficiată de arbitrii români în cea mai importantă competiție de cluburi din Europa, ceea ce reprezintă un nou record, în condițiile în care nu s-a mai întâmplat ca o brigadă să fie delegată în fiecare etapă din faza grupelor.
Precedentele partide arbitrate de Ovidiu Hațegan, Sebastian Gheorghe și Octavian Șovre în acest sezon de Liga Campionilor sunt: Dinamo Kiev – Juventus 0-2 (20 octombrie), Atletico Madrid – RB Salzburg 3-2 (27 octombrie), Atalanta – Liverpool 0-5 (3 noiembrie), Manchester United – İstanbul Bașakșehir 4-1 (24 noiembrie) și Șahtior Donețk – Real Madrid 2-0 (1 decembrie).
În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenței, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, și el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistrița și Sportul Studențesc București, iar în anul 2016 a avut șansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franța, cât și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.



Recomandări