Liga a III-a

Șomuz Fălticeni este noul lider al Seriei I

Șomuz Fălticeni a urcat în fruntea Seriei I. Foto Alex Savescu
Șomuz Fălticeni a urcat în fruntea Seriei I. Foto Alex Savescu

Șomuz Fălticeni continuă parcursul excelent din acest sezon competițional. În runda a V-a, formația antrenată de Daniel Stoica a remizat, scor 2-2, pe terenul Științei Miroslava, o formație cu pretenții la promovare, acest punct cucerit fiindu-le suficient fălticenenilor pentru a urca pe prima poziție a Seriei I. Începutul partidei nu le-a fost însă tocmai prielnic celor de la Șomuz, care s-au văzut conduși pe tabela de marcaj încă din minutul 10, atunci când Florean l-a învins pe Claudiu Chindriș cu o execuție din lovitură liberă, de la 25 de metri. Mai mult, în minutul 33 s-a făcut 2-0, după ce Unghianu a înscris cu un șut pe jos, de la 16 metri.
Formația fălticeneană a ieșit însă mult schimbată în bine de la cabine, izbutind să reducă din handicap după o oră de joc prin Franck Tchassen, care a prins un șut perfect, din alergare, ce l-a lăsat fără replică pe portarul gazdelor, Turiță. Oaspeții au reușit egalarea în minutul 82, după ce Christ Afalna a reluat în plasă o minge trimisă în fața porții adverse de către Tutuță.
Șomuz Fălticeni: Chindriș – Chiseliță, Afalna, Dohotaru, Forizs, Njindja, Toukam, Micloș, Tutuță, Julei, Zapata. Au mai intrat: Tchassen, Păiuș și Bady.
În etapa viitoare, Șomuz va evolua pe teren propriu împotriva formației Ceahlăul Piatra Neamț.
Rezultate înregistrate în etapa a V-a:
Sporting Vaslui – Dante Botoșani 1-2
CSM Pașcani – Bradu Borca 2-2
Foresta Suceava – Hușana Huși 3-0
Știința Miroslava – Șomuz Fălticeni 2-2
Ceahlăul Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți 1-2
Clasament Seria I
1 Șomuz Fălticeni 5 4 1 0 10 – 4 13
2 Hușana Huși 5 4 0 1 10 – 3 12
3 Știința Miroslava 5 3 1 1 11 – 6 10
4 Bucovina Rădăuți 3 2 0 1 5 – 3 6
5 Foresta Suceava 4 2 0 2 7 – 5 6
6 Sporting Juniorul Vaslui 5 2 0 3 5 – 5 6
7 Ceahlăul Piatra Neamț 5 2 0 3 5 – 7 6
8 Bradu Borca 5 1 1 3 5 – 12 4
9 Dante Botoșani 5 1 0 4 4 – 11 3
10 CSM Pașcani 4 0 1 3 2 – 8 1
La finalul sezonului, primele două clasate în serie se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a, în vreme ce ultimele două clasate vor retrograda în ligile județene.

Recomandări

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi