Tenis de câmp

Precipitațiile zilnice perturbă programul Cupei Monitorul



Florin Popovici Dumbravă și Cezar Onciu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Elită
Florin Popovici Dumbravă și Cezar Onciu s-au întâlnit în cadrul Categoriei Elită

Ploaia continuă să dea bătăi de cap organizatorilor Cupei Monitorul. Din acest motiv, două dintre partidele de ieri au fost anulate, celelalte confruntări încheindu-se cu victorii pentru Florin Popovici Dumbravă, Olivian Brandis, Alex Huțu și Ciprian Costan.
Alte cinci meciuri se află în programul zilei de vineri.
Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost total paralizată din cauza virusului COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost fi împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă.
În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Competiția se va derula pe toată perioada sezonului cald, partidele urmând să se dispute pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Vă prezentăm mai jos rezultatele înregistrate în cursul zilei de joi și programul de vineri:

Florin Popovici Dumbravă – Cezar Onciu Elită – 40, Grupa B Baza Unirea 6-1, 6-2
Sandrinio Neagu – Olivian Brandis Principală +40, Grupa D Baza Unirea 2-6, 0-6
Tudor Andronic – Florin Monoranu Secundară -40, Grupa C Baza Unirea Amânat
Mircea Negru – Maya Rotari Principală -40, Grupa C Baza Unirea Amânat
Alex Huțu – Cătălin Lungu Principală +40, Grupa F Baza Unirea 6-2, 6-4
Ciprian Costan – Ioan Șoldan Principală +40, Grupa C Baza Unirea 6-3, 6-0
Tiberiu NICHIFOR – Eugen DOMINTE Secundară +40, Grupa A Baza Unirea 6-2, 6-2
Vineri, 19 Iunie, ora 07.00 Ionuț Rădășanu – Andrei Negru Secundară -40, Grupa D Baza Unirea
Vineri, 19 iunie, ora 16.00 Vasile Belciug – Florin Haidamac Principală +40, Grupa A Baza Unirea
Vineri, 19 iunie, ora 18.00 Laur Sfichi – Constantin Bălan Elită +50, Grupa B Baza Unirea
Vineri, 19 iunie, ora 20.00 Octavian Lissov – Corneliu Morari Principală +40, Grupa B Baza Unirea
Vineri, 19 iunie, ora 20.00 Adrian Dobrescu – Sergiu Rotari Secundară +40, Grupa B Baza Unirea


Recomandări