Tenis de câmp

Cupa Monitorul se strecoară printre reprizele de ploaie



Laurențiu Sfichi și Viorel Negru s-au confruntat în cadrul Categoriei Elită
Laurențiu Sfichi și Viorel Negru s-au confruntat în cadrul Categoriei Elită

Chiar dacă acest week-end nu a fost ocolit de ploi, s-au disputat totuși un număr de 15 meciuri în Cupa Monitorul. În general s-au înregistrat rezultate normale, o surpriză putând fi considerată înfrângerea înregistrată de Răzvan Maciuc în fața lui Sergiu Samson. Alte cinci partide sunt înregistrate în programul zilei de luni.
Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost total paralizată din cauza virusului COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost fi împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă.
În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Competiția se va derula pe toată perioada sezonului cald, partidele urmând să se dispute pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Vă prezentăm mai jos rezultatele înregistrate în cursul zilelor de sâmbătă și duminică și programul de luni:

Costel Chelariu – Mircea Ovadiuc Elită, + 50, Grupa A Baza Unirea 2-6, 1-6
Cornel Parasca – Dumitru Negru Principală, + 50, Grupa C Baza Unirea 5-7, 6-7
Bogdan MarasinMircea Negru Elită, – 40, Grupa C Baza Unirea 6-0, 6-1
Paul Marincuța – Eugen Dominte Secundară +40, A Baza Unirea 2-6, 6-2, 0-6
Tudor Gherman – Adrian Șpac Principală, +40, Grupa E Baza Unirea 0-6, 1-6
Alin Opincaru – Daniel Roșu Elită, +40 Grupa B Baza Unirea 6-4, 6-2
Răzvan Maciuc – Sergiu Samson Principală, -40, Grupa A Baza Unirea 4-6, 3-6
Viorel Negru – Laurențiu Sfichi Elită, + 50, Grupa B Baza Unirea 6-1, 6-2
Sorin Maciuc – Silviu Mureșan Elită, + 40, Grupa A Baza Unirea 6-2, 7-5
Dorin Asaftei – Cornel Turcu Principală, + 50, Grupa A Baza Unirea 0-6, 0-6 w.o.
Vlad Angheluță – Florin Hostiuc Principală, + 40, Grupa E Baza Unirea 6-1, 6-1
Chirică Busuioc – Iluță Cocriș Veterani, + 65, Grupa A Baza Unirea 6-0, 7-6
Alex Huțu – Răzvan Maciuc Principală, -40, Grupa A Baza Unirea 0-6, 7-6, 6-4
Vasile Vrînceanu – Ion Ceucă Veterani, + 65, Grupa B Baza Unirea 6-2, 6-4
Nicolae Iliuț – Corneliu Corneanu Veterani, + 60, Grupa A Baza Unirea 6-1, 6-2
Luni, 15 iunie, ora 12.00 Ilie Țebrean – Aurel Toma Veterani, + 60,Grupa C Baza Unirea
Luni, 15 iunie, ora 16.00 Alexandru Straton – Maya Rotari Principală, -40, Grupa C Baza Unirea
Luni, 15 iunie, ora 18.00 Robert Darea – Ciprian Hrețcanu Secundară, +40, Grupa D Baza Unirea
Luni, 15 iunie, ora 19.00 Irinel Nanu – Bogdan Pădurariu Elită, +40 Grupa B Baza Unirea
Luni, 15 iunie, ora 20.00 Gabriel Toderașcu – Sorin Rață Elită, + 40, Grupa B Baza Unirea


Recomandări