Sport

Alin Firfirică, cel mai bun atlet din România al ultimilor doi ani, crede că decizia de amânare a Jocurilor Olimpice a fost una corectă

Alin Firifirică are drept obiectiv cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Alin Firifirică are drept obiectiv cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo

După cum probabil ați aflat, Comitetul Internațional Olimpic a decis, din cauza pandemiei de COVID-19, să amâne Jocurile Olimpice 2020, care trebuiau să se dispute la Tokyo, în intervalul 24 iulie – 9 august, pentru vara anului viitor. Printre sportivii autohtoni care au obținut calificarea la Olimpiadă este și Alin Firfirică, nimeni altul decât cel mai bun atlet din România al ultimilor doi ani. Chiar dacă este legitimat în prezent la Steaua București, aruncătorul de disc în vârstă de 24 de ani a activat până la începutul anului 2019 la Clubul Sportiv Universitar din Suceava. Sportivul antrenat de Daniela Costian nu a rupt însă legăturile cu aceste meleaguri, el efectuând, de altfel, o bună parte a pregătirii de iarnă la Suceava.
Alin Firfirică este de părere că decizia luată de Comitetul Internațional Olimpic este una normală în contextul global actual și afirmă că în aceste momente tot ce contează este sănătatea sportivilor și a familiilor lor.
„Hotărârea îi afectează în mod direct pe toți sportivii calificați, implicit și pe mine, dar trebuie să înțelegem că această măsură a fost luată pentru binele nostru și al spectatorilor.Acum, este foarte importantsă respectăm deciziile luate de către autoritățile statului, să stăm în casă și să avem grijă de noi. Doar sănătatea contează acum, Jocurile Olimpice mai pot aștepta un an”, a declarat Firfirică, care este unul dintre puținii atleți români creditați cu șanse reale la cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Recomandări

Canotorii Marius și Ionela Cozmiuc, portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Paris, vor fi premiați de Primăria Suceava

Ionela Cozmiuc și Marius Cozmiuc au fost portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Paris
Ionela Cozmiuc și Marius Cozmiuc au fost portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Paris

Onoarea de a purta drapelul României la Jocurile Olimpice de la Paris le revine campionilor suceveni Ionela și Marius Cozmiuc

Campionii suceveni Ionela și Marius Cozmiuc vor fi portdrapelul României la JO Paris 2024

Campionii suceveni Ionela si Marius Cozmiuc vor fi portdrapelul Romaniei la JO Paris 2024
Campionii suceveni Ionela si Marius Cozmiuc vor fi portdrapelul Romaniei la JO Paris 2024