Din cauza crizei generate de virusul COVID-19, care a condus la decretarea stării de urgență în România, a fost paralizată întreaga activitate sportivă din țara noastră. Având în vedere toate aceste probleme și starea de incertitudine creată, organizatorii Meciului Legendelor, Foresta – Dinamo, au decis amânarea evenimentului. Partida, care ar fi trebuit să se desfășoare pe data de 21 mai, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe stadionul Areni, ar fi fost o reeditare a celebrului meci dintre Dinamo şi Foresta, scor 4-5, disputat în urmă cu 20 de ani, care a şocat cu desfășurarea sa o lume-ntreagă.
„Văzând ce se întâmplă în aceste zile în jurul nostru, am decis să anulăm evenimentul de pe 21 mai. Dorința noastră de a oferi sucevenilor un asemenea eveniment de marcă nu a fost însă abandonată. În speranța că lucrurile nu vor rămâne așa mult timp și vor reveni vremurile bune, avem în intenție să replanificăm partida pentru la toamnă”, a declarat Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava.
Remember Dinamo - Foresta
Meciul Dinamo – Foresta a avut loc pe data de 11 noiembrie 2000. Bucureştenii, cu Cornel Dinu pe bancă, erau o echipă în mare vogă, fiind deţinătorii titlului în Liga I, în vreme ce Foresta era nou promovată.
Porniţi ca mari favoriţi, dinamoviştii au dominat partida, ajungând să conducă cu 4-0 pe tabela de marcaj după o oră de joc, prin golurile marcate de Tinel Petre (12), Adrian Mihalcea (28), Iulian Tameş (43) şi Marius Niculae (47). La acel scor nici cel mai înfocat fan al „alb-roşilor” nu credea că se mai poate întâmpla ceva, ca să nu mai vorbim de suporterii Forestei.
Robert Niţă a marcat în minutul 62 ceea ce se credea a fi golul de onoare pentru moldoveni, însă Foresta a continuat să mizeze totul pe cartea atacului şi golurile 2 şi 3 au venit conform cursului jocului. În doar două minute, 71 şi 73, Păcurar şi Botan au redus la doar un gol diferenţa de pe tabelă şi gluma se îngroşa pentru Dinamo! Acelaşi Botan a înscris pentru un incredibil 4-4, în minutul 82. Autorul primului gol, Robert Niţă, a dat lovitura de graţie înainte de finalul partidei, înscriind pentru 5-4.
Dinamo: Ştefan Preda – Bogdan Onuţ, Gică Mihali, Vali Năstase, Tinel Petre – Mugur Bolohan, Ionuţ Lupescu, Tameş, Vlăduţ Munteanu – Adrian Mihalcea, Marius Niculae. Au mai intrat: Florin Răducioiu (49), Florin Cernat (64), Claudiu Drăgan (80). Rezerve neutilizate: Florin Tene, Cristi Vlad şi Sorin Iodi. Din lotul grupării bucureştene mai făceau parte la acea dată jucători importanţi precum Giani Kiriţă, Florentin Petre, Ianis Zicu, Daniel Florea, Ionuţ Badea sau Iosif Tâlvan.
Foresta: Eugen Nae (46 Edi Ciubotaru) – Cristian Şchiopu, Ovidiu Ciobanu, Daniel Munteanu, Adrian Beldiman – Mihai Botan, Dumitru Ene, Sergiu Brujan, Dorin Semeghin – Marius Păcurar, Robert Niţă. Au mai intrat Dumitru Gavrilescu (49), Silviu Buzea (71). Rezerve neutilizate: Dorin Goian, Alin Nicola şi Eric Fannis. Lotul echipei sucevene îi mai cuprindea în acel sezon pe jucătorii Vicenţiu Dragomir, Vasile Prisacă, Daniel Bălan sau Dorel Bernard.