Înfrângere total neașteptată pentru Foresta în prima etapă a returului Ligii a III-a. Sucevenii au cedat cu scorul de 3-1 la Liești, în confruntarea cu echipa locală, Sporting, și au pierdut contactul cu liderul Aerostar, care beneficiază acum de un avans de șapte puncte în fruntea ierarhiei Seriei I. Forestierii au început cum nu se poate mai prost partida, văzându-se conduși pe tabela de marcaj încă din minutul 1, după ce Nica a trecut ușor de Sumanariu și a înscris cu un șut pe jos, de la marginea careului de 16 metri, care a trecut pe sub portarul Cărbune. „Galben-verzii” resimt din plin șocul golului încasat prematur, astfel că, în minutul 18, echipa gazdă, aflată pe val, își dublează avantajul prin Munchiu, care a punctat cu capul, în urma unui corner.
Disperat să schimbe ceva în jocul echipei sale, antrenorul Petre Grigoraș modifică sistemul și efectuează nu mai puțin de trei schimbări la pauză. Totul s-a dovedit a fi însă în zadar pentru că francezul Mamadou, înlocuitorul lui Mateciuc în centrul defensivei, a comis penaltiul din minutul 58, transformat de Bîrlădeanu, în urma căruia Sporting Liești a ajuns să conducă cu un neverosimil 3-0 în duelul cu una dintre principalele pretendente la promovare din Seria I. Golul de 3-1, înscris de Marin, cu două minute înainte de final, nu a putut însă să șteargă impresia negativă lăsată de gruparea suceveană în meciul inaugural al sezonului de primăvară.
Foresta: Cărbune – Sumanariu (59 Neacșu), Mateciuc (46 Mamadou), Celeadnic, Drugă (46 Marin) - Cerlincă, Căinari, Rigoni (46 Stănescu), Ungurianu, Filip – Martin.