Tenis de câmp

Seniorii suceveni se dovedesc în mare formă la început de sezon



Viorel Negru, Alexandru Năstasă și Igor Lelenco prezintă trofeele câștigate la Botoșani
Viorel Negru, Alexandru Năstasă și Igor Lelenco prezintă trofeele câștigate la Botoșani

Municipiul Botoșani a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa Tridex Sport Arena la tenis de câmp pentru seniori, competiție aflată în calendarul federației de specialitate. La întrecere au participat preponderent concurenți din județele Moldovei, inclusiv din Suceava. Sportivii de la clubul Select au avut și de această dată o comportare apreciată, numărându-se printre protagoniștii turneului. De un parcurs excelent a avut parte Viorel Negru, care s-a impus în concursul de simplu al categoriei de vârstă +55 de ani, după care a câștigat și proba de dublu a categoriei +50 de ani în pereche cu colegul său de club, Igor Lelenco, dispunând în ultimul act de cuplul suceveano-botoșănean Alexandru Năstasă – Dan Andrieș.
Mai trebuie spus că turneul categoriei de vârstă +40 de ani a fost dominat de sportivii din județul nostru, nu mai puțin de patru dintre ei ajungând până în semifinale, este vorba de Alin Opincaru, Alexandru Năstasă, Lucian Pohoață și Mihai Tipu. Până la urmă, câștig de cauză a avut Alin Opincaru, care a trecut de Alexandru Năstasă în meciul decisiv.
Ai noștri au făcut legea și la +30 de ani, acolo unde finala, una sută la sută suceveană, s-a încheiat cu victoria lui Mihai Pînzaru asupra lui Florin Popovici Dumbravă. Aproximativ la fel au stat lucrurile și la categoria +60 de ani, unde s-a impus Ovidiu Busuioc, iar un alt sucevean, Sterian Andrieș, s-a clasat al treilea.
La +45 de ani, rădăuțeanul Irinel Nanu a trebuit să se mulțumească cu poziția secundă, la fel ca și Igor Lelenco, la categoria de vârstă +50 de ani.



Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț
Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț