La finele săptămânii trecute, la Craiova s-au desfășurat Campionatele Naționale de Marș ale României. Sportivii de la CSM Suceava au dovedit din nou că sunt valoroși, aflându-se printre protagoniștii întrecerii.
Astfel, Andrei Gafița, antrenat de Radu Mihalescu, a terminat pe locul doi în proba de 20 kilometri marș a seniorilor, în vreme ce Diana Angelescu a cucerit titlul național la tineret. Tot cu medaliile de aur la gât s-au întors la Suceava Darius Melenciuc, care a concurat la juniori II, și Elisabeta Chirilă, în întrecerea copilelor I.
De asemenea, juniorul III Ștefan Cimpoeș a devenit vicecampion al României, în timp ce Daniela Tănase a ocupat locul al treilea la categoria junioare II.
CSM Suceava a mai obținut o medalie prin Delia Ochiană, campioană națională la 3 kilometri marș la categoria juniori III, sportivă pregătită de Silviu Casandra.
Un lucru deosebit l-a reprezentat faptul că CSM Suceava a punctat și în clasamentul pe echipe. Echipa clubului fanion al județului Suceava, alcătuită din Delia Ochiană, Ioana Boca, Emilia Sava și Ilinca Hrinca, s-a numărat și ea printre medaliate, ocupând locul al treilea la categoria juniori III. Delia Ochiană și Ilinca Hrinca sunt sportive pregătite de antrenorul Silviu Casandra, în timp ce Ioana Boca și Emilia Sava sunt sportivele antrenate de către multipla campioană Cristina Casandra.