Gruparea suceveană de Liga a III-a Foresta se află în aceste zile în cantonament la Pojorâta, acolo unde antrenorul Petre Grigoraș pune accent pe pregătirea fizică. Pentru astăzi, „galben-verzii” au în program un meci amical în compania formației botoșănene de Liga a IV-a CS Dante, care este antrenată de fostul tehnician al Forestei, Vespazian Colban. Partida va avea loc pe stadionul Rarăul, din Câmpulung Moldovenesc, cu începere de la ora 15.00. CS Dante ocupă prima poziție în campionatul județean din Botoșani și are drept obiectiv promovarea în eșalonul al treilea.
Și fostul atacant al Forestei Robert Grumezescu se antrenează în aceste zile sub comanda lui Vespazian Colban.
După revenirea din stagiul de pregătire centralizată, sucevenii vor mai juca amicale cu Bucovina Rădăuți, vineri, pe 14 februarie, cu începere de la ora 14.00, pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv, cu Știința Miroslava, pe 22 februarie, pe teren propriu, și pe 29 februarie, în deplasare, și cu Ceahlăul, pe 25 februarie, la Piatra Neamț.
Forestierii vor începe returul Ligii a III-a pe data de 7 martie, în deplasare, cu Sporting Liești. În clasamentul la zi al Seriei I, gruparea suceveană ocupă poziția secundă, la patru lungimi în spatele liderului Aerostar.