Liga a III-a

Bucovina Rădăuți s-a impus în jocul test cu Zimbru Siret

Bucovina Rădăuți a câștigat amicalul cu Zimbru Siret. Foto Cristian Plosceac
Bucovina Rădăuți a câștigat amicalul cu Zimbru Siret. Foto Cristian Plosceac

Grupările Bucovina Rădăuți și Zimbru Siret s-au întâlnit, sâmbătă, în primul amical al anului, pe teren neutru, la Bădeuți. Formația din eșalonul al treilea, pregătită de Daniel Bălan și Marius Lup, s-a impus la final cu scorul de 4-1, după ce scorul pauzei a fost egal, 0-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de I. Plămadă (2), Ciobanu și Sahlean, în vreme ce pentru echipa antrenată de Alin Fercalo a punctat Vatamaniuc.
Bucovina a început meciul în alcătuirea: Zvoronciuc – Alecsandru, Vitu, Florescu, Coajă, Busuioc, Bejenar, Ungurianu, Sahlean, Coroamă, Țapu. În repriza secundă au mai intrat: Butnariu, Antonesei, Mihăeș, Ciobanu, Dănilă, Paraschiv, I. Plămadă, Netbai.
Rădăuțenii vor susține următorul joc test, vineri 31 ianuarie, de la ora 12.00, cu echipa de juniori a LPS Suceava, în deplasare. Timp de 9 zile, începând cu 4 februarie, Bucovina va efectua un stagiu de pregătire centralizată, la Sucevița.
După revenirea din cantonament, rădăuțenii au în program disputarea altor cinci meciuri amicale, până la această dată fiind perfectate patru din ele, după cum urmează: 14 februarie cu Foresta Suceava,18 februarie cu Ceahlăul Piatra Neamț, 25 februarie cu Aerostar Bacău și 28 februarie cu FC II Botoșani.
Bucovina Rădăuți va începe returul Ligii a III-a pe 7 martie, pe stadionul Municipal, împotriva formației Hușana Huși.

CSM Suceava a obținut calificarea la turneul semifinal

Recomandări