Fotbal internațional

Sebastian Gheorghe a ajuns la șapte meciuri arbitrate în Arabia Saudită în acest sezon



Sebastian Gheorghe arbitrează frecvent în Arabia Saudită
Sebastian Gheorghe arbitrează frecvent în Arabia Saudită

Brigada numărul unu din țara noastră pe plan internațional, alcătuită din arădeanul Ovidiu Hațegan, sătmăreanul Octavian Șovre și suceveanul Sebastian Gheorghe, nu a avut prea mult timp liber după ce s-a întors de la Campionatul Mondial al Cluburilor din Qatar, acolo unde a oficiat trei partide. Cei trei au fost delegați la sfârșitul săptămânii la derbiul Superligii Arabiei Saudite, dintre Al Hilal și Al Wehda. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei gazdă, pregătită de Răzvan Lucescu, care a urcat pe primul loc în clasament în urma acestui succes. A fost al șaptelea joc pe care brigada din România l-a arbitrat în acest sezon în Arabia Saudită, dintre care șase în campionat și unul în Cupa Regelui.
În actuala ediție a cupelor europene, Hațegan, Șovre și Gheorghe au mai arbitrat duelul dintre Borussia Dortmund și Barcelona, din grupele Ligii Campionilor, dar și confruntarea dintre Rosenborg și Dinamo Zagreb, contând pentru play-off-ul aceleiași competiții.
De asemenea, în toamnă cei trei au oficiat și duelul Turcia – Albania, din preliminariile EURO 2020, dar și confruntarea Istanbul Bașakeșhir – AS Roma, din Europa League.
În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenței, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, și el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistrița și Sportul Studențesc București, iar în anul 2016 a avut șansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franța, cât și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.



Recomandări