Tenis de câmp

Karlo Piticaru este numărul 5 național la categoria de vârstă sub 10 ani

Karlo Piticaru este un tenisman de mare viitor
Karlo Piticaru este un tenisman de mare viitor

Câmpulungeanul Karlo Piticaru, legitimat la Clubul Tenis Nord Bucovina, a avut un sezon competițional 2019 plin de reușite. Micul tenismen în vârstă de doar 9 ani a adunat puncte importante, avansând până pe locul al cincilea în ierarhia națională a categoriei Under 10, stabilită de Federația Română de Tenis. Karlo a reușit această performanță în urma miilor de ore de muncă de pe teren, fără calculator sau tabletă, sacrificând jocurile copilăriei și cu teme făcute prin deplasări. Deși programul său zilnic este unul încărcat, Karlo reușește să îmbine cu succes tenisul cu școala, drept dovadă stând rezultatele excepționale obținute la învățătură, fiind un elev eminent al clasei a III-a A din cadrul Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, din Câmpulung Moldovenesc.
„La aceste reușite, noi, cei din familie, am fost sprijiniți de Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc, prin primarul Mihăiță Negură, de doamna director Elena Erzilia Țîmpău, doamna profesoară Nicoleta Dumitrescu, familia Baciu, domnul Eugen Zbranca și, nu în ultimul rând, doamna învățătoare Silvia Culesca, ce a dat dovadă de înțelegere și bunăvoință”, a declarat Arthur Piticaru, tatăl sportivului.

Recomandări

Excelență în arta discursului: Două eleve de la liceul din Liteni, premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză

Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025
Excelență în arta discursului: Două eleve de la Liceul din Liteni premiate la Concursul Național de Public Speaking în limba engleză – ediția 2025

Performanță remarcabilă: Andrei Tofan, elev al Liceului Tehnologic Liteni, calificat la etapa națională a Concursului de Matematică „Adolf Haimovici”

Omnia Centrum a împlinit 10 ani de performanță, dedicație și evoluție, împreună cu fiecare client, prieten, partener