Liga a III-a

Foresta câștigă clar derbiul etapei a XI-a și arată că nu este cu nimic mai prejos decât liderul



Marin a marcat golul victoriei pentru Foresta, însă a încheiat meciul la spital. Foto: Costi Solovăstru
Marin a marcat golul victoriei pentru Foresta, însă a încheiat meciul la spital. Foto: Costi Solovăstru

Derbiul etapei a XI-a Ligii a III-a, dintre Foresta și Aerostar Bacău, s-a încheiat cu victoria meritată, cu 1-0, a echipei antrenate de Petre Grigoraș. Judecând însă după numărul ocaziilor de gol, diferența pe tabela de marcaj trebuia să fie însă mult mai mare. Sucevenii au jucat avântat, și-au creat o sumedenie de oportunități de a înscrie, în vreme ce Aerostar n-a arătat nici pentru un moment de ce este lider incontestabil al Seriei I, cu victorii pe linie.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat încă din minutul 13, de atacantul Alexandru Marin, care a reluat imparabil, cu capul, în plasă, o minge centrată din corner, de către Căinari. În continuare, echipa suceveană a fost cea care a condus ostilitățile din teren, chiar dacă încercările ofensive din primul mitan n-au avut darul să pună în mare dificultate defensiva adversă.
Repriza secundă a aparținut însă în totalitate Forestei, cei 2.000 de spectatori prezenți pe stadionul Areni ajungând să se întrebe prin ce conjunctură a ajuns Aerostar să aibă o linie de clasament imaculată după disputarea a zece etape. Rând pe rând, Mateciuc, Marin, în trei rânduri, Cerlincă, Celeadnic (bară), Stănescu, Hagiu sau June au trecut pe lângă majorarea scorului, băcăuanii ripostând palid, pe contraatac, prin Vraciu și Gorovei. Momentul de suspans maxim al confruntării de ieri, de pe Areni, a avut loc în minutul 81, atunci când Marin, scăpat singur spre poarta adversă, a fost accidentat grav de goalkeeperul Teodor Axinte. În urma acestui contact, masivul atacant al Forestei s-a ales cu o comoție cerebrală, fiind transportat cu ambulanța la spital, în vreme ce Axinte a fost trimis mai repede la cabine de centralul Mihai Motan, din Ploiești. În urma acestui rezultat, „galben-verzii” s-au apropiat la 7 puncte de primul loc și speră la o răsturnare de situație în ceea ce privește lupta pentru promovare.
Foresta: Ailenei – Sumanariu, Mateciuc, Celeadnic, Drugă – Stănescu, Rigoni (71 Martin) – Cerlincă (90+8 Grumezescu), Căinari, Hagiu (67 June) – Marin (85 Avrămia). Antrenor: Petre Grigoraș.
Aerostar: Axinte – Vișinar, Tăcuțanu, Mihălăchioaie, Tilibașa – Chirilă, Botezatu (79, Artenie, 89 Cebotari) – Gorovei, Nemțanu (46 Zaharia), Danale (53 H. Ilie) -Vraciu. Antrenor: Daniel Munteanu.
În etapa viitoare, vineri, cu începere de la ora 14.00, Foresta va evolua tot pe teren propriu, în compania grupării Hușana Huși.



Recomandări