Liga a III-a

Rădăuțenii pierd primele puncte pe teren propriu în acest sezon



Duelul dintre Bucovina și Oțelul s-a încheiat cu succesul echipei vizitatoare. Foto Cristian Plosceac
Duelul dintre Bucovina și Oțelul s-a încheiat cu succesul echipei vizitatoare. Foto Cristian Plosceac

Bucovina Rădăuți a suferit al doilea eșec stagional, după ce a pierdut cu scorul de 2-1, pe teren propriu, întâlnirea cu Oțelul Galați. Prima repriză a fost una săracă în faze de poartă. După o fază controversată produsă în suprafața de pedeapsă a oaspeților, la care gazdele au solicitat penalty pentru un fault asupra lui Ionesi, gălățenii au deschis scorul prin Munteanu, în minutul 37, care a prins un șut de senzație, de la marginea careului de 16 metri.
Fotbaliștii pregătiți de Dorin Goian și Daniel Bălan au început mai hotărât mitanul secund, însă cei care punctează sunt tot oțelarii, prin Crihană, cu capul, în urma unui corner executat de C. Stoian.
Eforturile ofensive ale rădăuțenilor aveau să fie răsplătite în minutul 67, atunci când mijlocașul Radu Ungurianu l-a învins pe portarul Oțelului, Ursu, de la punctul cu var. Gazdele au forțat egalarea în ultima parte a disputei, însă I. Plămadă, Ungurianu sau Busuioc au ratat ocazii importante.
Bucovina a evoluat în alcătuirea: Zvoronciuc – Alecsandru, Antonesei, Mihăeș, Ciobanu, Bejenar, Ungurianu, I. Plămadă, Netbai, Păiuș, Ionesi. Au mai intrat: I. Stoian, Vitu, Sahlean și Busuioc.
În etapa viitoare, gruparea rădăuțeană va evolua în deplasare, cu Știința Miroslava.



Recomandări