Gruparea CFR Cluj, proaspăt calificată în grupele Europa League, a anunțat ieri transferul suceveanului Cătălin Golofca, de la FC Botoșani, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani ar urma să-l înlocuiască pe francezul Billel Omrani, care este pe picior de plecare la Celtic Glasgow, pentru 3,3 milioane de euro. Interesant este că din această afacere dintre FC Botoșani și CFR Cluj are de câștigat și Foresta Suceava.
„Conform regulamentelor în vigoare, în cazul fiecărui transfer trebui achitată o taxă de solidaritate cifrată la 5% din costul tranzacției, care se împarte între echipele la care a evoluat respectivul fotbalist în intervalul de vârstă 12-23 de ani. În această situație, dacă ar fi să ne raportăm la suma vehiculată în presă, de 500.000 de euro, clubul Foresta, care și-a schimbat denumirea din Rapid CFR Suceava, ar trebui să încaseze suma de 7.600 de euro pentru cei 3 ani și 4 luni în care Cătălin Golofca a fost legitimat la noi. În acest sens, am făcut deja o adresa oficială către gruparea ardeleană, care are termen de 30 de zile pentru a plăti taxa de solidaritate. Nu văd ca în acest moment să reprezinte o problemă pentru CFR Cluj plata sumei de 7.600 de euro”, a declarat Andrei Ciutac, președintele Forestei.
CFR Cluj va fi al treilea club de Liga I din CV-ul lui Golofca, după FC Botoșani și FCSB, acolo unde a jucat în prima jumătate a sezonului 2017-2018.