Fotbal județean

Liga a V-a va începe pe 15 septembrie

Sezonul 2019-2020 al Ligii a V-a va începe pe 15 septembrie
Sezonul 2019-2020 al Ligii a V-a va începe pe 15 septembrie

În urma întâlnirii dintre conducerea Asociației Județene de Fotbal Suceava și delegații cluburilor din Liga a V-a, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, s-a stabilit ca ediția de campionat 2019-2020 să înceapă în ziua de duminică, 15 septembrie. Conform previziunilor făcute de președintele AJF, Ciprian Anton, în viitorul sezon al eșalonului al cincilea se vor afla pe tabloul de concurs în jur de 20 de echipe.
„La această oră vă putem informa că s-au înscris în competiție două grupări noi, care vor reprezenta localitățile Marginea și Arbore. De asemenea, mai sunt în jur de trei formații care au termen până la mijlocul acestei săptămâni să dea un răspuns ferm în privința participării în campionat, după care vom finaliza componența celor două serii și vom stabili programul meciurilor din viitoarea ediție de campionat a Ligii a V-a”, a declarat Ciprian Anton.
Formațiile din acest eșalon vor începe însă sezonul oficial cu o săptămână mai devreme, pe 8 septembrie, atunci când se vor desfășura meciurile din primul tur al Cupei României, faza județeană.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor