Peste două sute de tineri fotbaliști din județele Iași, Botoșani și Suceava, copii de 9 și 10 ani, au participat la finele săptămânii trecute, la Bădeuți, la prima ediție a Cupei Bucovina Junior. Organizatorul, clubul Cenizia Rădăuți, a împărțit participanții pe două tablouri, copii născuți în anul 2009, respectiv, 2010, iar competiția s-a desfășurat pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminică. După partide extrem de spectaculoase în care micii fotbaliști s-au luptat cu o îndârjire demnă de invidiat de către jucătorii din Liga Națională, clasamentul a fost următorul: copii născuți în anul 2009 – locul I Didi Iași, locul II Juniorul Botoșani, locul III Cenizia Rădăuți, locul IV Foresta Fălticeni; copii născuți în anul 2010 – locul I Juniorul Suceava, locul II Profi Botoșani, locul III Didi Iași, locul IV Juniorul Botoșani. Participanții au fost răsplătiți cu medalii, cupe și diplome. O notă bună pentru organizatori care au asigurat desfășurarea impecabilă a competiției.