Fotbal

Federația Română de Fotbal a stabilit componența celor cinci serii ale Ligii a III-a



Ieri, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat componența celor cinci serii din Liga 3, pentru sezonul 2019-2020. Astfel, seria A, în care se regăsesc cele trei reprezentante ale județului Suceava, ACS Foresta Suceva, ACS Șomuz Fălticeni și CSM Bucovina Rădăuți, va avea un total de 16 echipe, între care se va afla și CSM Pașcani, formație ce a retrogradat, dar a fost primită să evolueze în al treilea eșalon, după ce alte echipe rămase nu s-au mai înscris.
Seria I a Ligii a III-a va avea în componență următoarele echipe: AFC Botoșani 2, ACS Foresta Suceava, ACS Șomuz Fălticeni, CSM Bucovina Rădăuți, CS Știința Miroslava, CSM Pașcani, FC Ozana Târgu Neamț, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, CS Aerostar Bacău, CSM Bacău, ACS Hușana Huși, ACS KSE Târgu Secuiesc, CSM Focșani 2007, ACS Suporter Club Oțelul Galați, CS Sporting Liești și ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați
Luni, 12 august, începând cu ora 15:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorți a programului competițional.
Prima etapă din noul sezon este programată pe 24 august 2019. Ultima din tur și din acest an va avea loc pe 30 noiembrie 2019, urmând ca Liga a III-a să se reia pe 7 martie 2020.



Recomandări