Campionatul de minifotbal rădăuțean dotat cu Cupa Nikodemus a ajuns la ediția a XXIII-a. Peste mai puțin de trei săptămâni, mai exact luni, 19 august, va debuta ediția din acest an, care se va încheia cu meciurile finale pe 31 august. Potrivit celor afirmate de organizator, competiția se va desfășura în același format ca și până acum, înscrierile încep de săptămâna viitoare, între 5-12 august, tragerea la sorți a grupelor pe 13 august, iar partidele se vor desfășura pe terenul de sport de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți.
Înscrierile se fac la Casa Municipală de Cultură Rădăuți, la camera 12, zilnic, între orele 14.00-16.00, după principiul „primul venit, primul servit”, numai cu dosarele de înscriere complete. Relații la numerele de telefon 0747 127 642 sau 0723 434 688.