Handbal masculin

Adomnicăi, Ciubotariu și Șoldănescu s-au transferat la Botoșani



Adomnicai, Ciubotariu și Soldanescu au fost prezentați oficial de CSM Botoșani
Adomnicai, Ciubotariu și Soldanescu au fost prezentați oficial de CSM Botoșani

CSU Suceava s-a despărțit la sfârșitul săptămânii trecute de trei dintre cei mai reprezentativi jucători ai grupării locale, din ultimii 15 ani. Cristian Adomnicăi (38 de ani), Florin Ciubotariu (35 de ani) și Bogdan Șoldănescu (34 de ani) au ales să își încheie cariera la CSM Botoșani, formație care, la fel ca gruparea suceveană, va lupta pentru promovarea în primul eșalon în sezonul viitor.
„Sper să joc cât mai bine, să pot ajuta echipa la îndeplinirea obiectivelor și la formarea, la Botoșani, a unui grup care să bată la porțile ligii naționale”, a declarat Bogdan Șoldănescu.
Cei trei nu sunt singurii jucători importanți care au părăsit pe CSU în această vară, lista plecărilor mai cuprinzându-i pe Gabriel Burlacu (Steaua București), Bogdan Baican (Politehnica Timișoara), Adrian Tîrzioru (CSM Bacău), Mihai Sandu (Dunărea Călărași), Cătălin Costea (Dunărea Călărași), Djordje Golubovic, Dorin Dragnea și Alin Petrea.
La capitolul veniri, gruparea suceveană a bifat deocamdată doar patru jucători. Primul este Alexandru Popia și evoluează pe postul de centru și până la 22 de ani a mai jucat pentru Dunărea Călărași și CSM Făgăraș. Raul Bogdan Barb (24 de ani), inter stânga, a fost transferat de la CSM Sighișoara, Andrei Ștefan Sora (21 de ani), inter dreapta, a fost format la Centru Național Olimpic Brașov, ca și extremă stângă, și Ionuț Răzvan Dodița (20 de ani). Toți patru au semnat contracte pe o durată de trei sezoane cu formația suceveană, conducerea clubului anunțând că lista transferurilor rămâne în continuare deschisă.



Recomandări