Fotbal pe teren redus

Liga Companiilor Suceava s-a încheiat într-un cadru festiv



Railex acastigat pentru a treia oara Liga Companiilor
Railex acastigat pentru a treia oara Liga Companiilor

Ediția a VII-a a Ligii Companiilor, întrecerea dedicată angajaților aparținând diferitelor entități juridice din județul Suceava, s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, după un maraton de aproape 200 de meciuri. Festivitatea de premiere și banchetul de final au avut loc, ca de obicei, la Civica Sport Center, locul tradițional de desfășurare a competiției.
Întrecerea a fost dominată de gruparea Railex, care a reușit să-și treacă în palmares al treilea titlu în Liga Companiilor după un parcurs aproape perfect.
Următoarele poziții de pe podium au fost ocupate de Mihu Acoperișuri și Inter Conti, formații care le-au devansat cu puțin pe Sănătatea și Global Design.
În continuarea ierarhiei le regăsim pe AD Auto Total-Bucovina Bus, Egger, Management Account, Carrefour, Trecătorul, Autogray-Fan Courier, Vigo, Auchan, Mateo Rustic, Ecuator, MIND Software, Sidem, Impo Construct, Apărătorii și Taco Loco, cu toate echipe merituoase, care au avut un aport important la dezvoltarea competiției și la formarea acestei importante comunități iubitoare de sport și de mișcare în aer liber.
Și întrucât la acest gen de competiții, gândite pentru relaxare și socializare, corectitudinea și respectul pentru coechipieri, adversari și arbitri trebuie să fie primordial, trebuie scoasă în relief performanța obținută de gruparea Impo Costruct, care a fost desemnată de către organizatori câștigătoare a Trofeului „Fair-Play”.
Ca de obicei, la festivitatea de premiere organizatorii i-au trecut în revistă și pe jucătorii care s-au remarcat în mod deosebit pe durata competiției. Anul acesta titlul de cel mai bun jucător i-a revenit lui Mihai Guriță, de la Railex. Cu nu mai puțin de 53 de reușite, Tudor Homneac, de la AD Auto Total-Bucovina Bus, a ieșit golgheterul Ligii Companiilor, fiind urmat în acest clasament de Andrei Pascaru, de la Carrefour, și Constantin Ursaciuc, de la Ecuator. Cel mai tehnic jucător a fost ales Andrei Duman, mijlocașul de creație al celor de la Mihu Acoperișuri, în vreme ce, datorită celor doar 27 de goluri încasate, Petrică Aursulesei, de la Inter Conti, a fost desemnat pentru a doua oară consecutiv cel mai bun portar al competiției. De asemenea, Nae Gliga, de la Sănătatea, a intrat în posesia premiului acordat celui mai combativ jucător al Ligii Companiilor.
În acest context, nu trebuie uitate nici meritele arbitrilor Cosmin Lungu, Bogdan Pintilii, Florin Motriuc, Andrei Pișta, Daniel Bostan, Ionuț Tcaciuc, Stelian Boariu, Gheorghe Ignătescu și Andra Vasiliu, care și-au adus o contribuție însemnată la bunul mers al întrecerii.
Invitați speciali la festivitatea de premiere a celei de-a VII-a ediții a Ligii Companiilor au fost viceprimarul Sucevei Marian Andronache și dublul campion național de box pentru seniori Dumitru Vicol, legitimat la CSM Suceava.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret sunt parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Precedentele șase ediții ale Ligii Companiilor Suceava au revenit formațiilor Railex (două titluri), Sănătatea (două titluri), Dedeman și ISU Suceava.
Următoarea ediție a Ligii Companiilor Suceava va debuta către finalul lunii august.
Clasament final Liga Companiilor
1. Railex 19 18 0 1 159-34 54
2. Mihu Acoperișuri 19 14 2 3 111-58 46
3. Inter Conti 19 14 3 2 97-27 46
4. Sănătatea 19 14 2 3 130-31 45
5. Global Design 19 15 0 4 142-52 45
6. AD Auto Total-Bucovina Bus 19 13 2 4 127-53 42
7. Egger 19 11 2 6 116-68 36
8. Management Account 19 11 1 7 80-62 35
9. Carrefour 19 10 1 8 97-70 32
10. Trecătorul 19 9 2 8 90-86 29
11. Autogray-Fan Courier 19 9 0 10 102-85 27
12. Vigo 19 4 6 9 70-94 22
13. Auchan 19 6 1 12 67-96 20
14. Mateo Rustic 19 4 5 10 78-123 20
15. Ecuator 19 6 1 12 67-130 19
16. MIND Software 19 4 2 13 71-128 15
17. Sidem 19 2 4 13 52-96 11
18. Impo Construct 19 3 1 15 54-151 10
19. Apărătorii 19 3 0 16 19-162 9
20. Taco Loco 19 1 3 15 40-122 7
Notă: La finalul campionatului, în caz de egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este reprezentat de rezultatul înregistrat în meciul direct!


Festivitatea de premiere a Ligii Companiilor a avut loc la Civica Sport Center
Festivitatea de premiere a Ligii Companiilor a avut loc la Civica Sport Center
Railex acastigat pentru a treia oara Liga Companiilor
Railex acastigat pentru a treia oara Liga Companiilor


Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur