Grupa de juniori Under 13 de la Liceul cu Program Sportiv Suceava a reușit să câștige turneul „Gold Cup” de la Piatra Neamț, după ce a trecut, pe rând, de formațiile Didi Iași (5-0), Juniorul Bârlad (10-0), Ceahlăul Piatra Neamț (2-1 după lovituri de departajare) și Poli Iași (4-2 după lovituri de departajare).
„Țin să-i felicit pe copii pentru efortul depus și jocul prestat, astfel fiind posibil să mai adăugăm un trofeu în vitrina clubului. Sunt bucuros că, împreună cu echipa, am reușit să dăm și cel mai bun marcator al competiției, acest premiu individual revenind lui Luca Gavrilovici, un jucător cu reale calități. Una peste alta, a fost un an competițional foarte bun pentru noi, atât prin prisma rezultatelor obținute, dar mai ales prin consistența jocului, care a crescut de la meci la meci. Am încredere că jucătorii mei vor reveni cu forțe proaspete pentru noul sezon, după mini vacanța pe care o merită din plin. La final, doresc să mulțumesc părinților și conducerii liceului pentru tot sprijinul acordat în acest an competițional”, a declarat profesorul Andrei Ițco.
Iată și lotul de jucători aliniat de LPS Suceava la „Gold Cup” Piatra Neamț: Claudiu David, Isac David, Ștefan Recolciuc, Iustin Panciuc, Fabian Găină, Mihai Sava, Victor Băbăscu, Ștefan Petraru, Rareș Ștefănoaia, Augustin Găină, Andrei Târnoschi, Sebastian Burlacu, Luca Gavrilovici, Matei Manolache, Mario Horga și Mario Adeaconului.