Frații David (7 ani) și Ana Maria Dumitru (9 ani), din Preutești, laureați la ultima ediție a Turneului Campionilor MPG, reușesc să-și treacă în palmares alte noi trofee la competiții de copii din cadrul conceptului Tenis 10.
Astfel, David a ajuns deja la 40 de concursuri câștigate în scurta sa carieră, izbutind să se impună zilele trecute la turneul de la Onești, concurând la Nivelul Portocaliu. Acesta a reușit să urce pe podium și în competiția de dublu mixt Under 10, clasându-se pe locul al treilea alături de băcăuanca Ilinca Drăgan.
Tot la Onești, Ana Maria a ieșit învingătoare în turneul de dublu mixt, pereche cu Andrei Radu din București, atingând numărul de 32 de turnee câștigate până acum. Acest rezultat a fost completat și cu poziția secundă obținută în proba de simplu, la Nivelul Verde, asta după ce în urmă cu 10 zile a devenit dublă campioană la o competiție similară, organizată la Brăila.
Conceptul Tenis 10 este un program relativ nou implementat de Federația Română de Tenis, în baza campaniei internaționale de inițiere și învățare a acestui sport, susținută de ITF (International Tennis Federation). În funcție de abilități și de vârsta concurenților, la asemenea concursuri se utilizează mingi mai ușoare, rachete mai scurte sau terenuri mai reduse ca dimensiune, organizatorii încercând prin aceste metode să inoculeze dragostea pentru tenis celor mai mici jucători, știut fiind că tenisul trebuie adaptat vârstei și capacităților fizice ale copiilor.