Ieri, la Baza Sportivă Unirea s-a disputat primul meci al ediției a X-a a Cupei Monitorul. Față-n față s-au aflat doi vajnici seniori ai Categoriei de vârstă +60 de ani, este vorba de Mircea Crainiciuc și Iluță Cocriș. Câștig de cauză a avut de această dată fostul președinte din perioada de glorie a Forestei Suceava, cu scorul de 6-1, 6-1. Mircea Crainiciuc, care locuiește în prezent la Breaza, în județul Prahova, se află în aceste zile la Suceava pentru Sărbătorile Pascale, însă și-a propus să aibă o vacanță activă, așa că se va afla pe teren și sâmbătă, la ora 10.00, când va disputa al doilea meci din cadrul Cupei Monitorul în compania lui Constantin Codrescu.
La competiția din acest an vor participa 192 concurenți, însă unii dintre ei au ales să se înscrie la două categorii, astfel că tabloul de concurs numără 227 de competitori. Nu mai puțin de 800 de meciuri va cuprinde maratonul din 2019 al Cupei Monitorul, care va începe în forță în prima decadă a lunii mai și va continua până spre sfârșitul verii.
Întrecerea în sine este structurată pe mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În interiorul Cupei Monitorul vor exista practic zece competiții distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Elită minus 40 de ani, Elită plus 40 de ani, Veterani plus 60 de ani, Veterani plus 65 de ani și Veterani plus 70 de ani.
Partidele vor avea loc ca și până acum, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și la Baza Sportivă IRE. După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Tenis de câmp
Primul meci din ediția 2019 a Cupei Monitorul s-a încheiat cu victoria lui Mircea Crainiciuc
