Liga a V-a

Voința Zvoriștea și Forestierul Frumosu se mențin în fruntea celor două serii

Viitorul Stroiești și Forestierul Frumosu s-au întâlnit în derbiul etapei în Seria a II-a
Viitorul Stroiești și Forestierul Frumosu s-au întâlnit în derbiul etapei în Seria a II-a

Meciurile etapei a XV-a nu au adus modificări în ierarhia la vârf a Seriei I, în condițiile în care primele patru clasate au obținut victorii pe linie. Voința Zvoriștea rămâne, așadar, lider, având cu trei puncte mai mult decât Unirea Horodnic de Sus și cu patru în raport cu Concordia Grămești și Viitorul Negostina.
Competiția din Seria a II-a este condusă autoritar de Forestierul Frumosu, formație care s-a impus în derbiul rundei a XIII-a pe terenul celei de-a doua clasate, Viitorul Stroiești, cu scorul de 2-1. Într-un alt joc al etapei, Balada Ciprian Porumbescu s-a întors cu toate cele trei puncte din deplasarea de la Vama și a urcat pe podium.
Rezultate înregistrate în etapa a XV-a a Seriei I:
Bucovina Frătăuții Noi – Unirea Horodnic de Sus 0-3
Sporting Voința Bunești – Steaua Dumbrăveni 5-2
Concordia Grămești – Academica Gălănești 7-0
Polul Nord Brodina – Voința Zvoriștea 1-6
Viitorul Negostina – Releul Mihoveni Șcheia 3-2
Viitorul Adâncata – Locomotiva Dornești 3-0
Clasament Seria I
1 Voința Zvoriștea 15 12 2 1 61-31 38
2 Unirea Horodnic de Sus 15 11 2 2 57-27 35
3 Concordia Grămești 15 11 1 3 60-21 34
4 Viitorul Negostina 15 11 1 3 46-20 34
5 Releul Mihoveni Șcheia 15 9 1 5 40-33 28
6 Steaua Dumbrăveni 15 6 1 8 36-43 19
7 Sporting Voința Bunești 15 5 3 7 32-36 18
8 Viitorul Adâncata 15 5 2 8 34-35 17
9 Academica Gălănești 15 5 1 9 45-51 16
10 Bucovina Frătăuții Noi 15 3 4 8 27-46 13
11 Polul Nord Brodina 15 3 0 12 24-53 9
12 Locomotiva Dornești 15 0 0 15 7-73 0
Notă: Echipa Locomotiva Dornești s-a retras din campionat și va pierde toate meciurile care au mai rămas de disputat cu scorul de 3-0!
Rezultate înregistrate în etapa a XIII-a a Seriei a II-a:
Avântul Frasin – Viitorul Valea Suhei 1-4
Viitorul Stroiești – Forestierul Frumosu 1-2
Bistrița Broșteni – Minerul Iacobeni 1-1
Bradul Vama – Balada Ciprian Porumbescu 2-5
Șomuz II Fălticeni Baia a stat.
Clasament Seria a II-a
1 Forestierul Frumosu 12 9 1 2 33-17 28
2 Viitorul Stroiești 12 6 3 3 34-23 21
3 Balada Ciprian Porumbescu 11 6 2 3 32-20 20
4 Șomuz II Fălticeni Baia 11 5 3 3 29-20 18
5 Bradul Vama 12 6 0 6 27-20 18
6 Minerul Iacobeni 11 5 2 4 26-19 17
7 Bistrița Broșteni 12 4 4 4 22-26 16
8 Viitorul Valea Suhei 12 2 1 9 21-36 7
9 Avântul Frasin 11 0 2 9 11-54 2

Recomandări

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi