Bucovina Rădăuți a revenit pe podiumul Seriei I a Ligii a III-a a după ce a dispus cu scorul de 2-1, pe Municipal, de gruparea Sporting Liești, într-un meci din cadrul etapei a XIX-a. A fost un joc dificil, conturat în secvențele de final, fotbaliștii pregătiți de Dorin Goian și Daniel Bălan având meritul că nu au abandonat lupta și au crezut în șansele lor până la sfârșit. Rădăuțenii au deschis scorul prin Dănilă, în minutul 12, care a punctat cu o lovitură precisă de cap. Din nefericire, gazdele au mai înscris o dată, de această dată în proprie poartă, prin Antonesei, pe finalul primei reprize, astfel că cele două echipe au intrat la cabine sub semnul echilibrului.
Bucovinenii au revenit hotărâți de la vestiare și început să alerge după golul victoriei încă din primul minut al mitanului secund, iar eforturile ofensive le-au fost răsplătite de reușita lui Vlad Stănescu, din minutul 90, fostul mijlocaș al Forestei catapultând mingea în plasa porții adverse cu un șut sănătos, din afara careului de 16 metri.
Bucovina Rădăuți a evoluat în alcătuirea: Zvoronciuc – Alecsandru, Vitu, Chirilescu, Antonesei – Cerlincă, Dănilă, Stănescu, Ungurianu – Stoian, Ciobanu. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Busuioc, Coroamă și Păiuș.
Rezultate înregistrate în etapa a XIX-a:
Foresta Suceava – CSM Râmnicu Sărat 2-1
FC 2 Botoșani – Metalul Buzău 1-0
Șomuz Fălticeni – KSE Târgu Secuiesc 1-0
Bucovina Rădăuți – Sporting Liești 2-1
Gloria Buzău – Suporter Club Oțelul Galați 5-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Știința Miroslava 3-1
Sănătatea Darabani – CSM Pașcani 1-4
CSM Focșani a stat în această rundă.
Clasament
1 Gloria Buzău 18 16 2 0 50-9 50
2 Suporter Club Oțelul Galați 18 13 3 2 32-12 42
3 Bucovina Rădăuți 17 12 1 4 35-13 37
4 Știința Miroslava 18 12 1 5 28-18 37
5 Foresta Suceava 18 8 5 5 28-24 29
6 CSM Focșani 17 7 6 4 24-16 27
7 Sporting Liești18 8 3 7 22-16 27
8 Ceahlăul Piatra Neamț 18 7 2 9 21-19 23
9 Metalul Buzău18 6 4 8 19-24 22
10 KSE Târgu Secuiesc 18 5 3 10 23-32 18
11 CSM Pașcani 18 5 2 11 16-27 17
12 Șomuz Fălticeni 17 5 2 10 14-31 17
13 FC Botoșani 217 4 2 11 17-31 14
14 CSM Râmnicu Sărat 18 2 4 12 11-31 10
15 Sănătatea Darabani 18 2 2 14 15-52 8
Notă: Formația CSM Focșani s-a retras din campionat înainte de finalul turului și a pierdut toate meciurile disputate până în acel moment cu scorul de 3-0, la „masa verde”!
Liga a III-a
Bucovina Rădăuți câștigă în secvențele de final și revine pe podium
