Tir cu arcul

Arcașii de la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți au început anul în forță, la naționalele indoor



Arcașii de la CSM Suceava, alături de antrenoarea Ioana Trufin
Arcașii de la CSM Suceava, alături de antrenoarea Ioana Trufin

Timp de trei zile, sportivii secțiilor de tir cu arcul de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți au luptat cu succes pentru medalii la Deva, la prima competiție importantă din anul 2019, Campionatul Național de Sală, o competiție rezervată seniorilor și juniorilor I. Arcașii din județ au tras excelent la aceste naționale și-au reușit să câștige medalii la toate categoriile din concurs. În concursul rezervat seniorilor, CSM Suceava a reușit să obțină patru medalii naționale, secția clubului fiind coordonată din acest an de fosta sportivă a clubului Ioana Trufin. În concursul de simplu, Andrei Dănilă a reușit să câștige medalia de aur, dar a urcat pe podium și-n concursul pe echipe, alături de Mihailov Kostash și Tudor Buzilă, unde CSM Suceava a câștigat titlul național. În proba feminină pe echipe, Elena Gheorghiță, Mădălina Amăiestroaie și Ilinca Fecioru au reușit să câștige aurul național, în timp ce în proba pe echipe mixte, Mihailov Kostash și Mădălina Amăiestroaie au reușit să obțină argintul național.
„Meciurile eliminatorii și baremul cifric tras în concurs au arătat buna pregătire din perioada precompetițională de sală. Mulțumim pentru sprijinul acordat Primăriei și Consiliului Local Suceava”, a declarat antrenoarea seniorilor de la CSM Suceava, Ioana Trufin.
Sportivii de la CSȘ Rădăuți au urcat pe podium deși au concurat la categorii superioare de vârstă
Arcașii de la Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți, pregătiți de antrenorii Andrei Dănilă și Ioana Trufin, au obținut cinci medalii la aceste naționale, și asta chiar dacă au participat la categorii superioare de vârstă, în perioada 22-24 februarie urmând să participe și la naționalele de cadeți, respectiv juniori II. La senioare, Mădălina Amăiestroaie a devenit campioană națională a României în proba de simplu, pe locul doi clasându-se colega sa, Ilinca Fecioru. La juniori, Sebastian Popescu a câștigat bronzul la simplu, dar și argintul în proba de echipe, unde a tras alături de Alexandru Popescu și Cosmin Sbiera. Sebastian Popescu a mai câștigat un titlu de vicecampion național alături de Anda Halus, dar în proba de echipe mixte. În concursul rezervat junioarelor, Anda Halus a ocupat locul III la individual și locul II în concursul pe echipe, alături de Adina Ilinca și Amalia Fecioru.
„Tudor Buzilă, Mădălina Amaiestroaie și Ilinca Fecioru au reconfirmat prin evoluția lor selecția în lotul național de seniori și alături de Andrei Dănilă vor participa la încă două cantonamente de pregătire organizate de Federația Romana de Tir cu Arcul în parteneriat cu Comitetul Olimpic Român. Competiția de obiectiv este Grand Prix-ul European București, programat în perioada 8-13 aprilie, acesta fiind ultimul concurs la care se acordă locurile pentru Jocurile Europene Minsk 2019”, a explicat antrenoarea Ioana Trufin.



Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului