Fotbal

Tomescu, golgheterul Ligii a IV-a sucevene, a reușit o dublă la meciul de debut pentru Șomuz Fălticeni



Șomuz a câștigat cu 3-1 amicalul cu FC II Botoșani. Foto Cronica de Falticeni
Șomuz a câștigat cu 3-1 amicalul cu FC II Botoșani. Foto Cronica de Falticeni

Grupările de Liga a III-a Șomuz Fălticeni și FC II Botoșani s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute într-un meci amical disputat la Roman, pe teren sintetic. Formația pregătită de George Stanca s-a impus la final cu scorul de 3-1. Două din golurile sucevenilor au fost marcate de George Tomescu, golgheterul Ligii a IV-a sucevene, jucător care a evoluat în ultimii ani pentru Stejarul Cajvana. Ultima reușită i-a aparținut moldoveanului Vadim Podgorodețchi.
În afară de Tomescu, pentru Șomuz au mai evoluat în partida cu FC II Botoșani și alți jucători noi, susceptibili de a evolua la Fălticeni în retur, este vorba de Timiș, ex-Bucovina Rădăuți, Severin, ex-Bradul Borca, Lucian Luchian, de la Zimbru Siret, Cotiugă, Mreană, ambii de la LPS Botoșani, Murărașu, Damian, Baltariu, toți trei de la FC II Botoșani.
Șomuz (prima repriză): C. Pascal – Neagoe, Șandru, Kuruc, Baltariu, Damian, Timiș, Julei, Mircescu, Tomescu, Luchian.
Șomuz (a doua repriză): A. Pascal – Cotiugă, Fl. Ailenei, Murărașu, Neagoe, Negură, Nechitoaia, Mreană, Podgorodețchi, Severin, Chelărescu.
La sfârșitul săptămânii viitoare, duminică, 10 februarie, Șomuz va susține un nou joc de pregătire, în compania echipei Liceului cu Program Sportiv Suceava, urmând ca pe data de 16 februarie fălticenenii să se confrunte într-un meci test cu Foresta Suceava. Ambele partide se vor disputa pe terenul sintetic din cartierul George Enescu.
Returul Ligii a III-a va începe pe data de 2 martie, în prima etapă Șomuz urmând să evolueze în deplasare, pe terenul celor de la CSM Focșani.



Recomandări