Volei

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava va reprezenta județul la faza pe zonă a ONSȘ



Faza județeană la ONSȘ volei băieți s-a ținut în sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava
Faza județeană la ONSȘ volei băieți s-a ținut în sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava

Sâmbătă, sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost gazda etapei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei masculin pentru licee. În această fază a competiției au luptat pentru calificarea la faza pe zona Moldovei gazdele de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonate de profesorul Adrian Cojocaru, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, profesor Ioan Moldovan, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, profesor Bogdan Bădărău, și Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, antrenor Lucian Huțuleac. În prima semifinală, gazdele au reușit să se impună cu 2 – 0 în disputa cu „militarii” și să se califice în finala fazei județene. În cealaltă semifinală, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni s-a impus cu 2 – 0 în fața Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Finala mare avea să aducă față-n față două echipe ce aveau în componență elevi ce evoluează în Campionatul Național, de la LPS CSȘ Suceava, unde sunt pregătiți de Tudor Orășanu, dar și de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. Primul set a fost unul foarte echilibrat și a fost câștigat în prelungiri de fălticeneni cu scorul de 27 – 25, dar sucevenii au egalat la seturi, după 25 – 20 în actul secund. În setul decisiv, echipa Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava și-a asigurat victoria cu 15 – 13 și s-a calificat astfel la faza pe zona Moldovei, acolo unde va reprezenta județul Suceava. În finala mică, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a câștigat cu scorul de 2 – 1 în meciul cu Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
„Mă așteptam la meciuri foarte disputate, mai ales în finală, deoarece mulți dintre jucători evoluează și-n Campionatul Național și se pregătesc intens în fiecare săptămână. Mă așteptam să câștigăm finala mai clar, dar s-a jucat în fiecare set până la ultimul punct, mai ales în cel decisiv. Avem o echipă cu jucători talentați și foarte bine pregătiți la LPS CSȘ și de aceea îmi doresc să facem o figură cât mai bună la turneul de zonă”, a declarat profesorul Adrian Cojocaru, coordonatorul echipei Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Lotul echipa Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost formată din: Vlad Buhu, Isidor Ghiorghieși, Florin Palaghianu, Ștefan Verciuc, Marius Bortă, Tudor Ștreangă, Emanuel Croitor, Valentin Istrate și Vlad Ștreangă.
„Ștefaniștii” vor lupta pentru un loc la turneul final al Olimpiadei Naționale la mijlocul lunii februarie, la turneul pe zona Moldovei, ce va avea loc la Botoșani.



Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională