Sezonul atletic 2019 va începe pentru sportivii suceveni pe data de 26 ianuarie, atunci când sala de atletism a Complexului „Areni” va găzdui competiția intitulată Cupa de Iarnă. Întrecerea este destinată copiilor și juniorilor, fiind un bun prilej de verificare a pregătirii înaintea campionatelor naționale, care vor începe în luna februarie. Nu mai puțin de 12 probe se vor afla pe tabloul de concurs: 50 metri, 60 metri, 200 metri, 400 metri, 800 metri, 1500 metri, 3000 metri, aruncarea mingii de oină, săritura în lungime, 3 kilometri marș, 5 kilometri marș și ștafeta de 4×200 de metri.
„Ne așteptăm la întrecere disputată, mai ales că, pe lângă atleții din județul Suceava, vor concura în sala Areni și sportivi din Neamț, Botoșani, Bacău și Iași. Vor fi premiați primii trei clasați la fiecare probă în parte, Cupa de Iarnă urmând să intre în posesia clubului ai cărui concurenți au produs per total cele mai bune rezultate”, a declarat antrenorul Silviu Casandra.
Competiția este organizată de Comisia Județeană de Atletism Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Clubul Sportiv Municipal.