Futsal – Juniori

Formațiile CN „Nicu Gane” Fălticeni și Bukovina Vicovu de Jos s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României



CN Nicu Gane Fălticeni a obținut o calificare muncită în optimile Cupei României
CN Nicu Gane Fălticeni a obținut o calificare muncită în optimile Cupei României

Grupările CN „Nicu Gane” Fălticeni și Bukovina Vicovu de Jos s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României pentru juniori, după ce au avut parte de meciuri foarte echilibrate în șaisprezecimi, cu dese răsturnări de situație. Gruparea fălticeneană a trecut cu 7-6 de Sporting Darabani în urma loviturilor de departajare, la capătul unui joc plin de neprevăzut, disputat în sala „Gabriel Udișteanu”. Formația antrenată de Marcel Irimie a deschis scorul la finalul primei reprize, după ce în prealabil ratase nu mai puțin de trei lovituri de pedeapsă. Gazdele au început în forță mitanul secund, distanțându-se la 4-0. Dărăbănenii, antrenați de fostul mare fotbalist sucevean Radu Cașuba, n-au renunțat însă la luptă, izbutind să egaleze în extremis. Fălticenenii puteau tranșa însă duelul la ultima fază a meciului, când au ratat o nouă lovitură de pedeapsă. Până la urmă, băieții pregătiți de Marcel Irimie aveau să se impună la loteria penalty-urilor.
„După un tur de campionat mai puțin reușit, am izbutit să ne regăsim concentrarea în Cupa României, în fața unei echipe puternice, care conduce în Seria I a Campionatului Național. Țin să felicit toți jucătorii pentru dăruire și sper ca această atitudine s-o văd și la meciurile viitoare”, a declarat profesorul Marcel Irimie.
CN „Nicu Gane” Fălticeni a mizat pe următorii jucători în partida cu Sporting Darabani: Sergiu Blanariu, Giuliano Andrei, Petrică Pintilei, Andrei Pintilei, Emanuel Nistor, Ionuț Dascălu, Ionuț Piciu, Paul Croitoru, Ionuț Gagiu și Ștefan Simion.
La fel intensă a fost și confruntarea dintre Bukovina Vicovu de Jos și CSM Vaslui, desfășurată în sala de sport a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”, din Vicovu de Sus. Formația antrenată de Cristin Burlică a condus cu 3-0 în startul partidei, însă s-a văzut egalată. După o nouă accelerare în joc, gazdele au ajuns să aibă iarăși trei goluri avantaj pe tabela de marcaj, însă vasluienii au marcat apoi de patru ori la rând, preluând pentru prima dată conducerea, cu 7-6. Finalul a aparținut însă sucevenilor, care s-au impus în cele din urmă la limită, cu 9-8.



Recomandări